Pe vremea cand eram in stagiu, repartitia aia obligatorie de dupa facultate, foarte des veneam acasa cu autostopul. Nu eram prea departe de Bucuresti; la Colibasi langa Pitesti insa destul de limitate modalitatile de transport ca si legaturile intre ele.
Ca sa intelegeti mai bine cum se parcurgeau cei 125 de km intre Bucuresti si uzina de autoturisme...plecam de acasa pe la 10 seara si poposeam la soacra-mea care statea langa Gara de Nord. Cum programul TV nu prea exista, puneam ceasul sa sune la 1:15 si ma culcam imbracat. Ceasul de mana il asezam in sapca de pe cap sa-l aud. La 1:25 pleca trenul.
In tren ajuns, potriveam alarma la 4:20 si ma culcam pe o bancheta...trenul de noapte era mai tot timpul gol. Sosirea la Pitesti, 4:25. Trei ore pentru 100 de km!!!
Intrem in sala de asteptare si repetam acelasi procedeu cu ceasul. Cursa de "uzina" pleca la 6:25. Sa va mai spun ce faceam pana la 7:25 in autobuz? Fara ceas insa, era capat de cursa...
La venire era mai simplu. Luam autostopul. Chinul de la plecare era insa inlocuit de nesiguranta si de frustrare.
Ati facut autostopul vreodata? Ma ia, nu ma ia,...incepi cu d'alea, "pana numar la o suta apare o masina", cand apare, asa si dispare! Nasol!
Apoi cand un om te ia parca de mila, esti nevoit sa-i suporti incarcatura de singuratate care se revarsa asupra ta intr-un torent de povesti care de care mai plicticoase!
Mai sunt si exceptii!
Cateodata, parca si acum mai fac autostopul!
Si e mai frustrant!
Nici nu stiu incotro merg!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu