Iar s-au adunat oamenii. Purtatorii de suflete. Iar ne-am distrat. Iar am uitat de noi si ne-am adus aminte de Noi!
Am cantat, dansat si hlizit!
Probabil ca am adormit cu un zambet pe buze, cu totii.
Eu am vazut si poze a doua zi! Mi-am vazut purtatorul...stramb, haios, defect, vesel, tern, trecator...
Cum dreac are curajul sa simta frumos un suflet cu asemenea invelis?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
... invelisul inveleste el ceva acolo si as spune ca inca odata se confirma vorba ca frumusetea emana din interior. Ce am invatat este sa iubesc si frumosul si uratul din mine, la fel de mult. Destul de greu insa implicatiile sunt colosale caci daca ne putem iubi pe noi asa cum suntem, cu bune si rele, ii vom iubi si pe ceilalti, la fel cum sunt, cu bune si rele.
RăspundețiȘtergereNu tin neaparat sa contrazic intruna dar, cred ca e putin invers. Cel putin in capul meu.
RăspundețiȘtergereEu cred ca daca ai puterea sa iubesti pe ceilalti cu bune si rele, Atunci abia cred ca poti sa-ti intorci un pic privirea catre tine si sa-ti ierti greselile si ezitarile si lasitatile si prostiile,....tot!
De iubit, nu cred!
nu cand ajungi sa-i iubesti. nu trebuie decat sa descoperi ca relele si bunele lor seamana cu ale tale partial si deja esti mai tolerant cu ei si cu tine.
RăspundețiȘtergere